36.5 C
Craiova
luni, 10 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePropunerile pentru Ministerul Justiţiei vor fi discutate într-o nouă şedinţă PD-L - PSD

Propunerile pentru Ministerul Justiţiei vor fi discutate într-o nouă şedinţă PD-L – PSD

Premierul desemnat, Emil Boc, a declarat astăzi, după consultările cu sindicatele, că propunerea pentru Ministerul Justiţiei va fi discutată ulterior în cadrul parteneriatului PSD-PD-L, iar lista cu miniştrii va fi depusă în cursul zilei de vineri la Parlament, potrivit calendarului anunţat.

"Orice nume nu se discută în public. Vom discuta orice soluţie în primul rând în interiorul parteneriatului, după care vă vom comunica public soluţia noastră. (…) Vom intra în această seară în discuţii şi vă vom informa în timp util. Calendarul anunţat rămâne valabil. Vom depune la Parlament lista membrilor Cabinetului şi programul de guvernare", a declarat Boc, întrebat despre posibila nominalizare a lui Victor Alistar pentru acest post.

Boc a adăugat că programul de guvernare a fost trimis deja la Monitorul Oficial "în vederea multiplicării".

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, le-ar fi înaintat astăzi celor de la PD-L propunerea ca Victor Alistar, director al Transparency International România, să fie ministrul Justiţiei, au declarat pentru NewsIn surse din PSD, care spun că nici judecătorul Gheorghe Buta nu este ieşit din cărţi.

Alistar este agreat de Mircea Geoană, dar şi de jurişti mai tineri ai PSD precum Cristian Diaconescu sau Titus Corlăţean pentru că provine din societatea civilă, şi în special dintr-un ONG cu vizibilitate externă. Alistar a lucrat, mai spun aceleaşi surse, alături de anumiţi jurişti ai PSD la diverse proiecte. Potrivit surselor citate, Geoană, cel care a înaintat propunerea, aşteaptă un răspuns de la PD-L pe această temă.

Pe de altă parte, alţi lideri PSD susţin că formaţiunea mai are şi alte propuneri şi că una din acestea este judecătorul Gheorghe Buta. Ei mai spun şi că PD-L doreşte în continuare să discute despre oportunitatea desemnării lui Mihai Selejean, deşi cei de la PSD l-au respins într-o şedinţă a BPN de joi seară. De asemenea, nici varianta propusă de Adrian Năstase, ca Ioan Deleanu să fie nominalizat pentru acest post, nu ar fi abandonată, mai spun aceleaşi surse.

Întrebat dacă Victor Alistar este o propunere pentru Ministerul Justiţiei, Mircea Geoană a declarat: "Ne gândim la oameni care pot să reprezinte într-adevăr în condiţii de neutralitate şi obiectivitate această importantă funcţie în Guvernul României".

Contactat de NewsIn, Victor Alistar a spus vineri că nu doreşte să comenteze această ipoteză.

PSD şi PD-L urmau să aibă o nouă discuţie pe subiectul desemnării ministrului justiţiei în cursul zilei de vineri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS