21.6 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal - Liga II: Progresul Bucureşti ar putea fi sancţionată de FIFA

Fotbal – Liga II: Progresul Bucureşti ar putea fi sancţionată de FIFA

Formaţia din liga a II-a, Progresul Bucureşti, ar putea fi sancţionată de Comisia de Disciplină a FIFA pentru că nu i-a achitat unele datorii contractuale către portarul bulgar Radostin Stanev, informează site-ul oficial al forului mondial.
Bulgarul Radostin Stanev, fost jucător la Progresul, şi-a reziliat contractul cu echipa bucureşteană, dar pentru că mai avea de primit o anumită sumă de bani, a depus un memoriu la FIFA, iar Comisia de Disciplină i-a dat dreptate, printr-o decizie de la data de 31 iulie 2008.
Progresul nu a achitat datoria către fotbalist, aşa că FIFA a trimis o înştiinţare către clubul din Cotroceni, prin care le cere oficialilor să îi dea banii portarului bulgar. Dacă formaţia va plăti şi va trimite ordinul de plată la FIFA nu se va mai deschide nicio acţiune la Comisia de Dsiciplină, dar în sens contrar echipa ar putea fi sancţionată de forul mondial, penalităţile putând ajunge până la neprogramarea în campionat, depunctarea sau chiar retrogradarea în eşalonul al treilea. Portarul bulgar Radostin Stanev a evoluat la Progresul între 2004 şi 2006, însă în cele două sezoane nu a apărat poarta bancarilor decât în 9 partide. În cariera sa, bulgarul a mai evoluat la Legia Varşovia, Lokomotiv Sofia, ŢSKA Sofia sau Spartak Varna.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS