13.7 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDe frica bătăii, s-a refugiat în puşcărie

De frica bătăii, s-a refugiat în puşcărie

Un bărbat a sărit aseară gardul Penitenciarului din Arad, înalt de aproape trei metri, şi a ajuns interiorul unităţii de detenţie, încercând să scape de câteva persoane cu care ar fi avut o altercaţie într-o piaţă din apropiere, informează NewsIn.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului din Arad, Eduard Magold, a precizat, vineri seara, că bărbatul a forţat gardul perimetrului exterior al Secţiei Exterioare a Penitenciarului Arad.

„Personalul aflat în serviciu a efectuat somaţiile legale, iar persoana care a pătruns în perimetrul penitenciarului s-a supus acestora fără a opune rezistenţă“, a precizat Eduard Magold.

Bărbatul care a sărit gardul în interiorul unităţii de detenţie a fost predat organelor de poliţie, care s-au prezentat în câteva minute la penitenciar, pentru identificare acestuia şi luarea măsurilor legale care se impun în aceste cazuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS