Știri de ultima orăActualitateVremea se încălzeşte în următoarele zile

Vremea se încălzeşte în următoarele zile

Vremea se va încălzi în toată ţara în următoarele trei zile, cu temperaturi care vor ajunge, luni, la 15 grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANMH).
Temperaturile minime în zilele următoare vor fi între -2 şi 8 grade, iar maximele între 4 şi 15 grade.
"În următoarele trei zile, vremea se va încălzi uşor. Numai sâmbătă va fi înnorat în toată ţara şi va ploua izolat. Vor fi condiţii de polei acolo unde va ploua, iar temperaturile cele mai scăzute se vor înregistra în Transilvania şi Oltenia. Vântul va sufla destul de tare în Câmpia de Vest şi la munte", a precizat pentru NewsIn meteorologul de serviciu, Alina Şerban.
Sâmbătă, temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 11 grade, iar minimele între -5 şi 7 grade. La munte se anunţă precipitaţii mixte.
Duminică, vremea se va încălzi uşor începând din vestul ţării, iar în centru şi est vor fi condiţii de ceaţă noaptea şi dimineaţa. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 14 grade, iar minimele între -2 şi 7 grade.
Luni, vremea va continua să se încălzească. Va ploua, în cursul nopţii, în vestul şi nord-vestul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 15 grade, iar minimele se vor încadra între -2 şi 8 grade.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS