Guvernul a adoptat, marţi, o hotărâre prin care este declarată stare de calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânţate în toamna anului 2007 şi primăvara anului 2008, afectate de inundaţiile din iulie-august 2008.
Zonele declarate calamitate includ şapte judeţe din Moldova (Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui), două judeţe din Banat-Crişana (Maramureş, Satu-Mare) şi cinci judeţe din Transilvania (Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Sălaj).
Actul normativ stabileşte şi nivelul maxim al despăgubirilor, acordate diferenţiat, pe tipuri de culturi.
Astfel, pentru grâu, secară şi triticale despăgubirile vor fi de 940 de lei pe hectar, pentru orz şi orzoaică – de 850 de lei pe hectar, ovăz – 820 de lei, rapiţă – 750 de lei, porumb boabe – 1.100 de lei şi pentru floarea soarelui – de 740 de lei pe hectar.
Pentru soia, despăgubirile vor fi de 1.050 de lei pe hectar, pentru sfeclă de zahăr – de 1.800 de lei, mazăre boabe – 1.200 de lei, muştar – 600 de lei, legume de câmp – 20.000 lei, cartofi – 10.100 de lei, plante furajere – 1.000 de lei, iar pentru plante medicinale despăgubirea este de 800 de lei pe hectar.
Nivelul maxim al sumelor acordate ca despăgubire reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii calamităţilor şi se acordă numai pentru daune care depăşesc 30% din producţie.
Pentru pierderile de animale, păsări, familii de albine şi peşti, despăgubirile acordate reprezintă 80% din valoarea de asigurare, diminuată cu valoarea subproduselor rezultate care pot fi valorificate.
Pentru a beneficia de despăgubiri, producătorii agricoli trebuie să facă dovada cheltuielilor efectuate pentru sămânţă, îngrăşăminte chimice, pesticide, lucrări mecanice şi manuale, irigaţii, în vederea înfiinţării şi întreţinerii culturii până la data producerii calamităţilor.
Direcţiile pentru agricultură judeţene, împreună cu comisiile locale de constatare şi evaluare a pagubelor, constituite prin ordin al prefectului, răspund de veridicitatea datelor înscrise în documentaţia întocmită pentru acordarea despăgubirilor.
Întocmirea de acte de constatare sau de despăgubire cu date nereale sau înlesnirea obţinerii de despăgubiri necuvenite se sancţionează potrivit Legii 381/2002.
Fondurile pentru despăgubiri vor fi asigurate din prevederile bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anii 2008 şi 2009.

