Știri de ultima orăActualitateBarack Obama a fost votat de 52% dintre americani, John McCain de 46%

Barack Obama a fost votat de 52% dintre americani, John McCain de 46%

Barack Obama, pe care americanii l-au ales primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, a câştigat scrutinul cu 52% din voturi la nivel naţional, faţă de 46% adversarul său republican John McCain, relatează presa americană de astăzi, citată de AFP.

Este pentru prima dată când un democrat câştigă majoritatea votului popular după Jimmy Carter, în 1976, iar Obama are cel mai bun rezultat după Lyndon Johnson, în 1964.

Obama a obţinut 62,98 de milioane de voturi, iar McCain 55,78 de milioane, potrivit postului de televiziune NBC. Şi Fox News prezintă cifre similare: 62,95 de milioane de voturi candidatul democrat, faţă de 55,75 de milioane McCain

Aproape două treimi dintre alegătorii înscrişi au participat la scrutin la nivel naţional (64,1% potrivit lui Michael McDonald, de la George Mason University), o rată de participare care nu a mai fost atinsă din 1908.

La ora 19.00, ora României, pe baza rezultatelor din 48 de state şi din capitala federală Washington D.C., Barack Obama a obţinut 349 de mar electori, faţă de 163 John McCain. Pentru a fi ales, un candidat are nevoie de susţinerea a cel puţin 270 de mari electori, din totalul de 538.

Rezultatele din Missouri şi din Carolina de Nord sunt prea strânse pentru a anunţat un învingător.

În Statele Unite un candidat poate câştiga votul popular şi totuşi pierde cursa pentru Casa Albă. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2000, când democratul Al Gore a pierdutl alegerile în faţa lui George Bush, deşi fusese votat de mai mulţi americani decât acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS