17.3 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎncep conferinţele preoţeşti de toamnă în Arhiepiscopia Craiovei

Încep conferinţele preoţeşti de toamnă în Arhiepiscopia Craiovei

În Arhiepiscopia Craiovei încep conferinţele preoţeşti semestriale de toamnă. Astfel, luni 3 noiembrie, preoţii din protoieria Târgu Cărbuneşti vor participa la conferinta cu tema: "Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti – 500 de ani de la trecerea sa la cele veşnice", ce va avea loc la Mânăstirea Cămărăşeasca, judeţul Gorj. Aceeaşi conferinţă va fi organizată marţi, 4 noiembrie, cu preoţii din protoieriile Târgu Jiu I şi Târgu Jiu II, la biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.
Conferinţele, prezidate de PS Gurie Gorjeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, vor fi precedate de săvârşirea slujbei Sfintei Liturghii, de la ora 7.30. Cu acest prilej vor fi abordate şi probleme curente ale activităţii pastoral-misionare din parohii.
Pentru a marca aşa cum se cuvine împlinirea a 500 de ani de la trecerea la cele veşnice ale Sfântului Ierarh Nifon, în lăcaşurile de cult situate în afara Craiovei, în care vor avea loc aceste conferinţe preoţeşti, vor fi aduse de la Catedrala Mitropolitană din Craiova şi moaştele Sfântului Ierarh Nifon pentru a putea fi închinate şi cinstite atât de preoţii participanţi la conferinţe, cât şi de ceilalţi credincioşi prezenţi la sfintele slujbe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS