17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConstanţa: Echipaj de pe ambulanţă, atacat de rudele unui pacient

Constanţa: Echipaj de pe ambulanţă, atacat de rudele unui pacient

Intervenţie cu final neplăcut pentru un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa. Membrii personalului de pe ambulanţă povestesc că au fost solicitaţi să intervină la un restaurant din Rasova, judeţul Constanţa, unde un bărbat care lua masa risca să se sufoce din cauza unei bucăţi de carne.

Atunci când a ajuns echipajul de pe salvare a fost atacat, spun martorii, de rudele pacientului, care, furioase, susţineau că barbatul a murit cu zile, pentru că salvarea a întarziat. Şoferul ar fi primit o lovitură în plină faţă, iar asistenta medicala ar fi fost lovită cu picioarele. De cealaltă parte, rudele susţin că ambulanţa nu a venit la timp şi că bărbatul de 59 de ani nu a mai putut fi salvat şi a murit înainte ca salvarea să-şi facă apariţia.

Incidentul este anchetat acum de poliţişti. Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa a anunţat că va solicita Autorităţii Judeţene de Sănătate Publică o soluţie astfel ca salariaţii să fie protejaţi în timpul serviciului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU