14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul preşedinte al OADO rămâne cu pedeapsa de 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă

Fostul preşedinte al OADO rămâne cu pedeapsa de 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă

Curtea de Apel Bucureşti a respins azi apelul formulat de Florentin Scaleţchi, fostul preşedinte al OADO, împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti din 28 februarie 2007, potrivit căreia acesta a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. De asemenea, magistraţii au respins şi apelurile declarate de procurori şi părţile civile împotriva sentinţei tribunalului din februarie 2007. Decizia Curţii de Apel poate fi atacată cu recurs.

În februarie 2007, Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea lui Scaleţchi la şase ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. Tot atunci, un al doilea inculpat în dosar, Ilie Mărgean, a fost achitat pentru infracţiunea de cumpărare de trafic de influenţă.

Scaleţchi a fost reţinut de procurorii anticorupţie, la 1 noiembrie 2006, în timp ce primea 10.000 de euro reprezentând o tranşă din suma totală de aproximativ 25.000 euro pe care a cerut-o în schimbul unei intervenţii pe lângă şeful DNA – Serviciul Teritorial Braşov. În schimbul banilor, Scaleţchi urma să-l convingă pe şeful DNA  Braşov, cu care susţinea că are o relaţie apropiată, să tergiverseze şi, apoi, să dea o soluţie favorabilă, unor persoane cercetate pentru evaziune fiscală.

Procurorii au mai stabilit că, în octombrie 2006, în calitate de preşedinte al OADO, Scaleţchi a pretins şi primit de la o persoană care ulterior l-a denunţat suma de 2.500 euro, alături de suma de 5.000 euro despre care a susţinut că reprezintă taxele necesare, pentru eliberarea unei legitimaţii antedatate pe numele denunţătorului în calitate de membru al OADO.

De asemenea, potrivit rechizitoriului, în primăvara anului 2006, Florentin Scaleţchi a pretins de la o altă persoană suma de 10.000 euro, din care a primit suma de 5.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor magistraţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi din cadrul parchetului de pe lângă această instanţă, pentru a-i determina să adopte o soluţie favorabilă mituitorului, într-un dosar penal în care acesta era cercetat pentru fapte de înşelăciune şi fals în declaraţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS