19.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul preşedinte Ion Iliescu, scos nevinovat de procurori în dosarul mineriadei

Fostul preşedinte Ion Iliescu, scos nevinovat de procurori în dosarul mineriadei

Parchetul General a anunţat astăzi că procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul acestei instituţii au dispus, la data de 10 octombrie 2008, neînceperea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu "sub aspectul săvârşirii, în forma participaţiei improprii, a infracţiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav şi a tentativelor la cele două infracţiuni, în cauza privind decesul a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare în ziua de 13 şi în noaptea de 13/14 iunie 1990".
Procurorii susţin că "activitatea fostului preşedinte al României nu întruneşte condiţiile legale pentru a putea fi apreciată ca o determinare la săvârşirea unei infracţiuni şi nu are legătură de cauzalitate cu evenimentele în cadrul cărora au decedat patru persoane şi au fost rănite alte trei, prin împuşcare", se arată într-un comunicat de azi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII