28.1 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua Mondială a Poştei

Ziua Mondială a Poştei

Poşta Română va aniversa, astăzi, aproape un secol şi jumătate de existenţă. Ziua de 9 octombrie este declarată Ziua Mondială a Poştei, fiind un prilej de a afirma aprecierea faţă de eforturile constante depuse de instituţiile poştale din întreaga lume şi de toţi angajaţii acestora. Acum, exact 134 de ani, la Berna, a fost înfiinţată Uniunea Poştală Universală. România s-a aflat atunci printre cele 22 de state fondatoare ale uniunii, reprezentată fiind de directorul general al Poştei din acea vreme, George Lahovary. La Congresul Uniunii Poştale Universale din 1969, de la Tokyo, data de 9 octombrie a fost declarată Ziua Mondială a Poştei.
CN Poşta Română SA este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (75 la sută din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (25 la sută din acţiuni). Compania este organizată în zece direcţii regionale de poştă şi cinci sucursale specializate, la nivelul ţării existând nouă centre regionale de tranzit. Poşta Română deţine, în prezent, o reţea de peste 7100 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 8,5 milioane de trimiteri poştale. Peste 550 de oficii poştale din totalul de 1200 de subunităţi poştale informatizate sunt incluse în VPN (Virtual Private Network).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS