23.9 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePersonalul TESA din spitale solicită majorarea salariilor cu 60%

Personalul TESA din spitale solicită majorarea salariilor cu 60%

Federaţia Naţională a Sindicatelor TESA din unităţile sanitare şi balneare din România a solicitat, vineri, creşterea salariilor personalului tehnic economic admiminstrativ şi auxiliar cu 60% începând cu 1 noiembrie 2008 şi ameninţă cu sistarea activităţii.

Liderii sindicali susţin că salariul mediu al personalului TESA din spitale este de doar 500 de lei, de 4-5 ori mai mai mic decât al unui angajat din mediul privat, iar în aceste condiţii sistemul sanitar din România riscă să rămână fără personal calificat.

"Este aproape imposibil să te descurci cu un asemenea salariu. Din această cauză oamenii noştri pleacă în sistemul privat sau în străinătate, iar majoritatea unităţilor sanitare rămân descoperite în ceea ce priveşte necesarul de personal şi calitatea serviciilor administrative. Dacă salariul mediu al personalului TESA nu va depăşi 850 de lei, de la 1 noiembrie, vom începe protestele", a declarat astăzi, pentru NewsIn, preşedintele Federaţiei Naţională a Sindicatelor TESA din unităţile sanitare şi balneare din România, Augustin Chifor.

Sindicaliştii solicită, de asemenea, demararea negocierilor pentru elaborarea Legii unitare a salarizării bugetarilor din România şi cer Ministerului Sănătăţii Publice să acorde retroactiv sporul de prevenţie de 11%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII