18.4 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn Vama Albiţa a fost montat primul scanner robotizat din lume

În Vama Albiţa a fost montat primul scanner robotizat din lume

Premieră mondială la Vama Albiţa, în judeţul Vaslui. Primul scanner robotizat din lume, cu raze gama pentru containere şi camioane a fost pus în funcţiune la punctul de trecere a frontierei cu Republica Moldova. Noul sistem este invenţia unui român şi va fi implementat şi în alte puncte vamale din ţară.

Scannerul din Vama Albiţa se diferenţiază de alte produse similare prin faptul că este robotizat, oferă protecţie împotriva radiaţiilor şi este acţionat de o singură persoană, dintr-un centru de comandă aflat la 50 de metri distanţă. "Sursa de radiaţii este suficient de puternică pentru a penetra 180 de milimetri de oţel şi vă imaginaţi cam ce s-ar întâmpla cu un om expus la o asemenea intensitate de radiaţii", a explicat Mircea Tudor, reprezentantul firmei producătoare.

Un alt avantaj al sistemului este rapiditatea procesului de scanare: în doar câteva secunde, autocamioanele care intră în ţară vor fi verificate.

Scannerul permite descoperirea oricărei metode de contrabandă, imposibil de descoperit prin metode clasice de control. Alte patru birouri vamale din ţară vor fi utilate cu roboţi perfomanţi de acelaşi fel, care valorează 1,5 milioane de euro fiecare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS