Sărbătoarea Schimbării la Faţă

Miercuri, 6 august, creştinii ortodocşi şi cei catolici prăznuiesc sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mîntuitorului. Acest eveniment s-a petrecut pe muntele Tabor de faţă cu ucenicii Ioan Evanghelistul, Iacov şi Petru. Minunea interpretată de Sfinţii Părinţi ne arată că Taborul reprezintă Biserica, locul în care se întîlnesc cele două Testamente (cel numit Nou şi cel Vechi) reprezentate pe de o parte de cei trei ucenici care l-au însoţit şi pe de altă parte de Moise şi Ilie care s-au arătat din cer. Lumina cu care era acoperit Mîntuitorul în momentul Schimbării la Faţă nu trebuie înţeleasă ca o sursă materială, ci drept slava lui Dumnezeu.
Drept pildă pentru toţi cei ce cinstesc în fiecare an prealuminatul praznic al Schimbării la Faţă a Mîntuitorului rămîne modelul dumnezeiesc al schimbării pe care o poate înfăptui fiece rîvnitor la viaţă veşnică, oricine caută să se împărtăşească cu Lumina care, în ziua Învierii lui Hristos, îi va face să strălucească pe cei aleşi precum soarele. Însăşi simbolul muntelui, altfel unul dintre "protagoniştii" sărbătorii pe care creştinii ortodocşi o ţin astăzi, este relevant, semnalînd urcarea treptelor desăvîrşirii.
Cunoscută în popor şi ca Probajini (de la Probojenia, ce vine din slavă), Schimbarea la Faţă a Mîntuitorului este o sărbătoare ceva mai nouă decît celelalte praznice împărăteşti din salba celor 12 de peste an. La început se pare că a fost aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite în secolul al IV-lea de către Sfînta Elena pe locul de pe muntele Taborului unde Domnul S-a schimbat la faţă. După unii, ar fi înlocuit o veche sărbătoare păgînă dedicată zeiţei vînătorii, Diana, de unde, probabil, şi obiceiul moştenit ca în aceasta zi să se aducă în biserici ofrandă din struguri, respectiv "pîrgă", care se binecuvintează şi se împart cu această ocazie. Mai mult, în unele părţi, cum ar fi Biserica Rusă, în această zi se face pomenirea generală a morţilor şi mai ales a eroilor morţi pentru apărarea patriei. La noi, în tradiţia populară, se spune că la Probajini cade prima frunză din codru, momentul fiind considerat unul de început în vederea pregătirilor pentru toamnă, pentru culesul roadelor.