26.7 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024

Scurte ştiri

Acte necesare pentru taxa de poluare şi restituirea diferenţei

Fiscul doljean a reactualizat lista cu documentele necesare plăţii taxei de poluare şi documentele necesare restituirii diferenţei între aceasta şi vechea taxă de primă înmatriculare. Persoanele fizice care doresc să achite taxa de poluare trebuie să se prezinte la ghişeele Finanţelor Publice doljene cu cererea-tip, actul de identitate, cartea de identitate a maşinii, factura sau alte documente din care să rezulte dreptul de proprietate asupra automobilului şi actele maşinii din ţara de provenienţă, traduse în limba română. E nevoie atât de documentele originale, cât şi de copii. În cazul persoanelor juridice, este necesar şi codul unic de înregistrare al societăţii. Proprietarii de automobile care doresc să recupereze diferenţa de bani între vechea taxă de primă înmatriculare şi cea de poluare trebuie să se prezinte la Fisc cu cererea-tip, chitanţa fiscală, ordinul de plată sau extras de cont prin care se face dovada achitării taxei, cartea de identitate a maşinii şi certificatul de înmatriculare, copii şi originale. Posesorii de maşini încadrate la norme de poluare peste EURO 3 inclusiv trebuie, atunci când se prezintă la Fisc, să aibă înscrisă în cartea de identitate a autovehiculului emisia de dioxid de carbon sau filtrul de particule în cazul motoarelor diesel.

GdS

Frica păzeşte via!

Ieri, după a treia convocare, cei 17 consilieri orăşeneşti ai Filiaşiului au reuşit să se întrunească. Dacă social-democraţii (care au lipsit de două ori de la şedinţa de constituire a consiliului) nu ar fi venit nici de această dată, prefectul ar fi fost îndreptăţit să le infirme mandatele şi să ceară completarea consiliului cu următorii candidaţi de pe lista social-democrată. Timpul dintre prima şi a treia convocare pentru constituirea consiliului local şi alegerea viceprimarului nu
s-a scurs în favoarea PSD. Cei opt consilieri social-democraţi nu au reuşit să-l convingă pe singurul consilier liberal să voteze la alegerea viceprimarului alături de ei, aşa că viceprimarul ales al Filiaşiului este Paul Tudorică, de la PD-L. Consiliul Local Filiaşi, de data aceasta legal constituit, va avea o majoritate PD-L fragilă, formată din cei opt consilieri ai partidului, plus un consilier PNL, care votează alături de democrat-liberali. Pe tot parcursul mandatului, consilierul liberal va avea cel mai mare rol în CL deoarece de votul lui va depinde orice proiect de hotărâre pentru care se va cere votul consiliului.

Mioara DRAGALINA

Frontiera cu Serbia, supravegheată din elicopter

Poliţiştii de frontieră mehedinţeni au executat ieri misiunile de supraveghere a frontierei de stat cu ajutorul unui elicopter al Unităţii Speciale de Aviaţie din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

„Pe 4.07.2008, poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor operative aparţinând Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi au participat alături de colegii din Unitatea Specială de Aviaţie a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative la misiunile de cercetare aeriană a principalelor direcţii de deplasare a infractorilor din zona de responsabilitate, de observare a eventualelor modificări survenite în configuraţia terenului şi de adaptare a dispozitivelor de supraveghere a frontierei de stat la situaţia reală din teren“, a declarat Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al IJPF Mehedinţi. Misiunile s-au desfăşurat în toată zona de competenţă a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, cuprinsă între localităţile Şviniţa şi Salcia, şi au constituit şi o oportunitate pentru realizarea unei cooperări strânse între structurile poliţiei de frontieră aflate în misiune în aer, pe uscat şi pe fluviul Dunărea. Având în vedere că graniţa cu Serbia este frontieră externă a Uniunii Europene, misiunile de cercetare aeriană efectuate în sprijinul poliţiştilor de frontieră se vor intensifica, acestea crescând semnificativ eficienţa serviciului de supraveghere al frontierei de stat.

Alin GHICIULESCU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII