Un poliţist comunitar din Iaşi a fost împuşcat astăzi în umăr, de către un individ cu care a intrat într-un conflict verbal în timp ce aşteptau la rând, în faţa unui magazin, pentru a-şi cumpăra diverse produse, informează NewsIn.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Comunitare Iaşi, agentul, aflat în concediu de odihnă, a fost lovit cu un glonţ de cauciuc după ce agresorul a tras două focuri de armă, unul în plan vertical şi unul înspre poliţist.
Medicii de la Spitalul "Sfântul Ioan" au declarat că poliţistul nu a fost rănit grav şi a fost externat la scurt timp după ce a primit îngrijiri medicale.
Agresorul, care deţine permis de port-armă, va fi cercetat în libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.

