PD-L se clasează pe primul loc la categoria număr de voturi valabil exprimate pentru consiliile judeţene (CJ) – cu 28,37%, la numai treizeci de sutimi de PSD, care obţine 28,04%, proporţia păstrându-se şi la capitolul şefi de CJ, unde PD-L câştigă 28,12%, faţă de PSD – cu 27,85%.
Cele două formaţiuni sunt urmate la ambele categorii de PNL – cu 18,66% din voturile valabil exprimate pentru consilierii judeţeni şi 19,82% din cele pentru preşedinţii de CJ. Potrivit NewsIn, care citează cea mai recentă centralizare din 15.711 secţii de votare, din totalul de 16.104, social-democraţii îi devansează pe democrat-liberali cu 1.000 de mandate atribuite de consilieri locali. Astfel, la ora 16.30, ultima raportare a BEC, PSD obţine 11.846 de mandate, în timp ce PD-L câştigă 10.846. PNL se clasează pe locul trei – cu 8.331 mandate de consilieri locali. PSD este primul şi la capitolul număr de primari – cu 654 mandate, faţă de PD-L cu 465 şi PNL cu 352.
Până în prezent s-a finalizat centralizarea din circumscripţiile organizate la nivelul a 30 de judeţe. Bucureştiul, alături de alte 11 circumscrpiţii judeţene – Alba, Argeş, Bacău, Botoşani, Constanţa, Harghita, Iaşi, Ilfov, Timiş, Vaslui, Vâlcea – sunt în curs de finalizare.
La nivelul preşedinţilor de CJ, judeţul Arad este adjudecat de democrat-liberalul Petru Ioţcu. Şefia CJ Călăraşi revine PNL (Radu Filipescu), la Galaţi PSD (Eugen Chebac), la Hunedoara PNL (Mircea Moloţ), la Maramureş PD-L (Mircea Man), la Mehedinţi PD-L (Marius Balu), la Neamţ PD-L (Vasile Pruteanu), la Olt PSD (Paul Stănescu), la Satu Mare UDMR (Csehi Arpad), la Sălaj PSD (Tiberiu Marc), la Sibiu FDGR (Martin Bottesch), la Teleorman PSD (Liviu Dragnea), la Tulcea PD-L (Victor Tarhon), la Vrancea PSD (Marian Oprişan).
În ceea ce priveşte numărul mandatelor la nivel judeţean, în Arad, PD-L primeşte 17, PNL -6, PSD-4, UDMR-3, PC-2. În judeţul Călăraşi, PNL obţine 10 mandate, urmat de PD-L-9, PSD -7, PC-2, PNŢCD-2. În Galaţi PSD are 11 mandate, PNL-8, PD-L-8, PC-7, iar în Hunedoara PNL are12 consilieri, PSD-9, PD-L-9, PRM-2.În Maramureş PNL ocupă 12 locuri în CJ, PSD-10, PD-L-10, UDMR-2, iar în Mehedinţi PD-L e pe primul loc cu 13 mandate, urmat de PSD cu 9 şi PNL cu 8.În Neamţ PD-L are 17 mandate, PSD-12, PNL-5.
În Olt PSD e pe primul loc cu 13 mandate, urmat de PD-L cu 12 şi PNL cu 7. În Satu Mare UDMR are 13 consilieri judeţeni, PSD-8, PNL-6, PD-L-5, iar în Sălaj UDMR a obţinut 9 locuri în CJ, PSD-9, PD-L-6 şi PNL-6. În Sibiu PD-L are10 consilieri, PSD-9, FDGR-9, PNL-4. În Teleorman PSD a obţinut 16 locuri de consilier, PD-L-8, PNL-8, iar în Tulcea PD-L e pe primul loc cu 15 mandate, urmat de PSD cu 10, PNL cu 5. În Vrancea PSD are 17 consilieri, PNL-8, PD-L-7.
Următoarea raportare a Biroului Electoral Central va fi făcută miercuri, la ora 10.00.

