Peste 50.000 de olteni şi-au lăsat copiii în ţară, ca să muncească în străinătate pentru traiul mai bun de negăsit în România. Gândindu-se că nu vor găsi de la început o slujbă bine plătită, unii dintre ei au apelat la direcţiile pentru protecţia copilului înainte de a pleca, lăsându-şi micuţii în grija asistenţilor sociali.
„Am plecat acum patru ani, pentru că ajunsesem să nu-mi mai pot plăti din salariu nici întreţinerea. L-am lăsat pe copil cu mama, ştiam că o să aibă grijă de el. Acum, are de toate, are haine noi pentru şcoală şi calculator acasă. Îl sun de câteva ori pe săptămână, iar pe internet ne «vedem» zilnic. Să nu credeţi că mi-e uşor. N-am fost lângă el când şi-a făcut prima prietenă şi nici când a avut mâna stângă în ghips. Dar astea sunt riscurile. Pentru el muncesc, pentru el am rezistat atâta“, îşi deschide sufletul Elena M., din Craiova.
Ca băiatul ei sunt alţi aproape 350.000 de copii. Dintre ei, ultimul sondaj, realizat de Gallup Organization România pentru UNICEF, arată că 126.000 de micuţi au rămas ai nimănui, ambii părinţi plecând la muncă peste hotare. Tot statisticile îi arată singuri mai mult de un an pe 16% dintre ei.
Riscuri pe pielea copiilor
„Nuca – de fapt, o cheamă Irina, dar aşa o alintăm -, noi o să plecăm în Italia pentru câteva luni. Tata are o promisiune şi eu o să încerc să găsesc să fac menajul la câteva familii“, îşi aminteşte Violeta Ilie că i-a spus fiicei sale adolescente cu ceva vreme în urmă. Este un scenariu frecvent aplicat sau întâlnit. Puţini se gândesc să-şi pregătească micuţul înainte de a pleca. „Irinuca ne-a mai auzit vorbind uneori, n-a fost o surpriză pentru ea. Dar fratelui ei, care e mai mic, i-am spus cu puţin timp înainte să împachetăm“. Nici vorbă de consultare, de unde consecinţele vizibile în termeni de suferinţă emoţională şi psihologică (aşa cum numesc asistenţii sociali stările prin care trec cei mici), ca şi în cazul copiilor cu părinţi separaţi (divorţaţi) sau cu familie foarte ocupată. Efectele nu se opresc însă aici. Aproape o cincime (circa 12.000 de copii) dintre cazurile în care mama migrează sunt afectate de o deteriorare a relaţiilor între părinţi, iar dintre aceştia, 43% ajung la divorţ.
Când socoteala de-acasă…
Uneori, mirajul câştigurilor mari îi face pe unii oameni să nu ia în seamă costurile de întreţinere sau riscurile muncii pe piaţa neagră şi să eşueze. În Cerăt, oamenii au luat calea străinătăţii şi s-au întors mai săraci decât plecaseră: „De cele mai multe ori, pot spune că revin cu greu. Şi tot greu îşi rezolvă problema banilor de întoarcere acasă. Deci, e mai mult o încercare“, declară un referent social.
În Dolj, au existat şi situaţii în care părinţii, prevăzând că va fi dificil până în momentul în care vor găsi o slujbă sigură, au apelat la Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj (DGASPC). „Au fost persoane care au plecat şi care ne-au solicitat pentru copiii lor, prin reprezentantul legal, pentru o perioadă determinată, ajutor de urgenţă, un ajutor financiar până ei se duc şi se reabilitează“, povesteşte un asistent social.
În primării însă, serviciile publice de asistenţă socială nu sunt suficient dezvoltate pentru a oferi servicii prompte şi pentru toată gama de nevoi a copiilor rămaşi singuri. „Mai trebuie să păstrăm şi intimitatea familiilor, nu putem da buzna şi nici nu e etic. Deci, este destul de dificil să urmărim familiile în care copiii sunt părăsiţi“, justifică cineva din Lipovu.
Realitatea nu bate cu statistica
Deşi legislaţia prevede că părinţii care aleg să muncească în străinătate trebuie să declare autorităţilor câţi copii lasă acasă şi în grija cui vor rămâne aceştia, doar 7% dintre migranţi îşi anunţă la primării plecarea. „Dacă o persoană îşi propune să ascundă faptul că e plecată din ţară pentru o perioadă, noi nu putem demonstra. În prezent, nu se mai fac înregistrări la graniţă şi vecinii, rudele sau chiar copilul pot şti că e plecat în alt oraş din România pe o perioadă scurtă. Numai o monitorizare pe o perioadă lungă poate dovedi acest lucru“, explică asistenţii sociali din cadrul DGASPC. „În prezent, avem circa 20 de cazuri de abandon. De fapt, copiii sunt lăsaţi cu bunicii. Între acestea, o singură familie monoparentală. Dar aceasta este cifra oficială, pentru că în realitate sunt mult mai multe situaţii de acest gen. Poate chiar de trei ori mai mult“, spune asistentul social din Dobreşti, comună cu aproape 3.000 de locuitori.
Această situaţie este întâlnită peste tot. Tocmai de aceea, cifrele înregistrate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) şi centralizate la primării sunt de patru ori mai mici decât cele obţinute de sondajul realizat de Gallup pentru UNICEF.
Criză de psihologi în şcoli
Diferenţele între copiii celor care migrează şi cei de nonmigranţi sunt relativ mici în ceea ce priveşte comportamentele deviante. Totuşi, plecarea părinţilor reprezintă un factor de risc. De pildă, ponderea copiilor care au avut cel puţin o dată probleme cu poliţia este uşor mai mare în rândul celor care au părinţi migranţi faţă de ceilalţi. Cei ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate au un profil asemănător cu cei care trăiesc în familii monoparentale ca urmare a despărţirii părinţilor sau a decesului unuia dintre ei. Este important să se rezolve criza de psihologi şcolari din instituţiile româneşti de învăţământ, mai ales din cele din mediul rural (în doar 38% din şcolile generale din România există un psiholog care să ofere consiliere elevilor).
