24.5 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCârţu revine pe banca tehnică a Daciei Mioveni la meciul cu Pandurii

Cârţu revine pe banca tehnică a Daciei Mioveni la meciul cu Pandurii

Antrenorul echipei Dacia Mioveni, Sorin Cârţu, va reveni sâmbătă pe banca tehnică, la meciul din deplasare cu Pandurii Târgu Jiu, din etapa a 33-a a Ligii 1, după o pauză de două săptămâni.
Cârţu a lipsit de la ultimele trei partide ale echipei Dacia, după ce, timp de două săptămâni, a fost obligat de medici să stea la pat şi să urmeze un tratament medical.
Marţi, tehnicianul a revenit la club şi a condus antrenamentele jucătorilor săi.
Sâmbătă, Dacia întâlneşte în deplasare echipa Pandurii Târgu Jiu, o partidă capitală pentru şansele formaţiei din Mioveni de a mai rămâne şi sezonul viitor în Liga 1.
Înaintea etapei a 33-a, argeşenii ocupă locul al 16-lea în clasament, cu 31 de puncte, la două de echipa de pe poziţia a 15-a, Ceahlăul Piatra Neamţ şi la trei de ocupanta locului al 14-lea, Gloria Buzău. "Chiar dacă mai avem şanse mici de a evita retrogradarea, noi mai sperăm şi mai credem în ele. Suntem la mâna altor echipe şi nădăjduim ca meciurile să se joace cinstit. Altfel nu avem şanse de a rămâne în Liga 1", a declarat directorul sportiv al clubului, Răzvan Tunaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS