19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu, invitat de Iuşcenko în Ucraina şi pe Insula Şerpilor

Băsescu, invitat de Iuşcenko în Ucraina şi pe Insula Şerpilor

Ministrul de externe român Adrian Cioroianu a anunţat astăzi, la Kiev, că preşedintele Traian Băsescu va efectua o vizită oficială în Ucraina în toamnă, la invitaţia preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko.
"Vizita preşedintelui Iuşcenko la Bucureşti a fost una reuşită, aşa cum sper să fie şi vizita preşedintelui Băsescu în Ucraina. Ne bucură şi faptul că preşedintele ucrainean a confirmat prezenţa la summitul NATO", a declarat Adrian Cioroianu, care a participat azi la o întâlnire bilaterală cu Volodimir Ogrîzko, ministrul de externe al Ucrainei.
"Data vizitei preşedintelui Băsescu este încă în discuţie, ca zi, ea se va petrece în cursul toamnei", a spus Cioroianu, adăugând că nu se ştie pentru moment dacă Traian Băsescu va vizita şi Insula Şerpilor, aşa cum sugerase Iuşcenko. "Ca prim contact, această întâlnire pe care am avut-o cu noul ministru de externe al Ucrainei ne-a prilejuit convingerea şi încrederea că vom reuşi împreună să avem un dialog care să nu aibă subiecte tabu, fie că este vorba despre Insula Şerpilor, despre canalul Bîstroe, despre drepturile minorităţilor, trebuie să avem un dialog deschis, un dialog pragmatic", a conchis ministrul român de externe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS