14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFinanţări nerambursabile

Finanţări nerambursabile

Regiunii Vest i-a fost alocată suma de 10,29 milioane de euro, la licitaţia deschisă pentru domeniul major de intervenţie 3.2 din cadrul Programului operaţional regional 2007 – 2013, pentru “Reabilitarea – modernizarea – dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”, din cadrul axei prioritare 3 – “Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, licitaţie lansată la nivel naţional. Se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii infrastructurii pentru serviciile sociale (a centrelor rezidenţiale şi a centrelor sociale cu destinaţie multifuncţională), prin sprijin acordat pentru asigurarea unui acces egal al cetăţenilor la astfel de servicii. Prin intermediul acestei oportunităţi de finanţare se vor putea realiza proiecte care vizează modernizarea sau extinderea clădirilor centrelor sociale (spaţii de cazare, cantine, grupuri sanitare etc.), a clădirilor pentru înfiinţarea de noi centre sociale, a utilităţilor generale, crearea facilităţilor de acces pentru persoane cu dizabilităţi, amenajarea unor ateliere de lucru, dotarea cu echipamente. Beneficiari eligibili pot fi autorităţi ale administraţiei publice locale prin serviciile publice de asistenţă socială din subordine, furnizori de servicii sociale, acreditaţi, publici sau privaţi. Valoarea totală a unui proiect trebuie să fie cuprinsă între minimum 350.000 lei şi maximum 3.500.000 lei (corespunzător valorilor aproximative de 100.000 – 1.000.000 euro). Ghidul solicitantului este disponibil la sediul ADR Vest sau pe site-urile www.adrvest.ro, www.inforegio.ro sau www.mdlpl.ro . Proiectele se depun la sediul ADR Vest – în calitate de organism intremediar pentru Programul operaţional regional 2007 – 2013.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS