17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Tratamentul miraculos

După ce am avut vreme timp de mai mulţi ani să ne obişnuim cu tratamentele naturiste, un nou medicament revoluţionar a fost inventat de o tânără din Deva. Adriana Vlad este  profesoară de limba şi literatura română la o şcoală generală din Deva şi început să studieze de mai mult timp medicina naturistă. Aşa a ajuns să-şi deschidă un lanţ de farmacii şi să-şi desăvârşească studiul în fitoterapie. Ovulele ginecologice "Superforte", le-a creat singură şi le-a testat prima dată chiar pe pielea proprie. Cu ajutorul lor a reuşit să dea naştere celui de-al doilea copil al său, după ce medicii nu i-au mai dat nicio şansă.

Interesul Adrianei Vlad pentru fitoterapie a început acum câţiva ani când tratamentele alopate administrate de medici i-au distrus aproape sistemul imunitar. Când a fost diagnosticată de sterilitate, şi-a dat seama că trebuie să facă ceva. A început să studieze cu febrilitate. Primul pas au fost tratamentele naturiste, ceaiurile, tincturile şi mai ales şi-a schimbarea radicală a alimentaţiei. Situaţia s-a schimbat total în favoarea ei când a primit un manual de homeopatie. A reuşit prin tratamentele descrise în manual să îşi vindece sterilitatea. S-a înscris la Colegiul de Farmacie "Carol Davila", unde a învăţat să prepare produse farmaceutice. Şi-a luat licenţa în homeopatie şi a continuat să studieze cursuri de fitoterapie şi apiterapie. De aici până la prepararea ovulelor "Superforte", n-a mai fost decât un pas.

Ce este „Superforte”
 
Medicamentul inventat de Adriana Vlad se adresează astăzi tratamentului de bază pentru toate afecţiunile ginecologice. Dacă iniţial ele conţineau doar câteva ingrediente de bază, astăzi calitatea lor a fost mult îmbunătăţită şi salvează multe femei care suferă de chisturi ovariene sau fibroame uterine de la intervenţiile chirurgicale. Mai mult, sterilitatea multora dintre reprezentantele sexului frumos a devenit istorie şi au devenit mămici. „Când am creat ovulele "Superforte" m-am axat pe combinaţii fitoapicole: unguente, uleiuri, pulberi de Triphala şi Shatavari, argilă, răşină, polen, propolis, lăptişor de matcă, miere. Ele mai conţin o substanţă specială, care le ajută să se topească la temperatura corpului şi care reglează pH-ul vaginal. Tratamentul cu ovule vindecă leucoreea, micozele, herpesul genital şi au efect cicatrizant, fiind benefice pentru rănile pe colul uterin. Au o mare putere antiinflamatoare, fiind recomandate în toate formele de metroanexite şi cistite. Acţiunea lăptişorului de matcă şi a extractelor uleioase bogate în fitohormoni estrogeni, acţionează ca regulator hormonal. Le recomand în mastită, insuficienţă ovariană, dereglări ale ciclului menstrual şi tulburări de menopauză”, explică Adriana Vlad.  
Ovulele miraculoase se folosesc în cure de 20 de zile pe lună. În fiecare seară, se fac irigaţii, apoi se foloşeste un unguent de protecţie şi se introduce în vagin câte un ovul. În afecţiunile cronice, tratamentul durează 3-6 luni. Pentru un efect mai rapid, acesta se asociază cu tratament intern (capsule concentrate din plante) şi remedii homeopatice.

Alte medicamente cu efect benefic

Toate produsele preparate de Adriana Vlad se bazează pe combinaţii de pulberi din plante medicinale şi produse apicole. Între acestea se numără supozitoarele fitoapicole, recomandate în afecţiuni ale prostatei, cistite, nefrite, uretrite, reumatism, hemoroizi, fisuri anale, polipi pe colon, tumori în afecţiuni ginecologice (împreună cu ovulele). „Am avut rezoltate excelente, pentru că pacienţii cu hemoragii pe colon şi enterocolită n-au mai avut sângerări în doar două zile de la administrare. O cură corectă înseamnă administrarea a câte 1-2 supozitoare zilnic, în cure de 3-6 luni, în funcţie de afecţiune. Le recomand utilizarea lor cu unguent de protecţie, iar în afecţiunile grave este obligatorie clisma cu infuzii din plante medicinale”, explică specialista.
Atunci când tratamentul nu este foarte eficient, Adiana Vlad realizează combinaţii personalizate, în funcţie de afecţiune sau simptomele pacientului. Tratamentele recomandate de ea ţin cont de diagnostic, analize de laborator şi alte investigaţii.  „Ovulele şi supozitoarele sunt realizate în acest moment manual. Intenţionez să aduc o matriţă specială pentru ovule, după care sper să reuşesc să le omologhez după care să le pot distribui în ţară şi peste hotare”, conclzionează Adriana Vlad.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU