13.7 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFord rămâne la Daewoo

Ford rămâne la Daewoo

Privatizarea Daewoo ar putea ieşi bine chiar dacă răspunsul Comisiei Europene va fi negativ în cazul anchetei ajutorului de stat acordat companiei Ford. De mai multe luni, CE analizează dosarul de privatizare şi pune întrebări statului român şi companiei Ford, care abia aşteaptă să înceapă producţia la fabrica din Craiova.

 

Toată lumea, de la cei 4.000 de angajaţi din Craiova, până la oficialităţile române şi reprezentanţii producătorului american de automobile, aşteaptă cu sufletul la gură decizia Comisiei Europene, care a luat la puricat contractul de privatizare a Daewoo. „Specialiştii Ford care colaborează cu echipa de la Daewoo Craiova anticipează că un răspuns de la Comisia Europeană ar fi aşteptat până la finalul lunii ianuarie sau cel târziu până pe 10 februarie“, au declarat surse oficiale sub protecţia anonimatului. Dincolo de întrebările rămase fără răspuns, cu privire la decizia autorităţilor române de a semna un contract fără să se consulte mai întâi cu CE, rămâne importanţa venirii Ford la Craiova. Lucru care pare că se va întâmpla, oricare ar fi hotărârea oficialilor europeni. Surse apropiate Comisiei Europene au declarat pentru GdS că un rezultat negativ al anchetei nu va duce neapărat la rezilierea contractului şi plecarea Ford. „Analiza continuă. Sunt premise bune, sunt discuţii tehnice, astfel încât să se găsească o formulă care să ducă la rezultatul dorit. Şi o decizie negativă trebuie văzut dacă poate fi compensată, astfel încât proiectul Ford să continue“, a spus sursa citată. Potrivit acesteia, în cazul unui răspuns negativ, adică statul român a acordat ajutor ilegal celor de la Ford, compania americană ar trebui să plătească diferenţa de preţ pentru acţiunile considerate subevaluate. „Statul român trebuie să se asigure că va recupera aceşti bani. Se pot găsi formule. Subiectul nu trebuie să fie prevederile din contract, ci dacă proiectul Ford continuă. Atunci şi privatizarea continuă. Decizia CE, indiferent cum va fi, trebuie privită în contextul proiectului“, a completat sursa citată. Cu alte cuvinte, cheia este la Ford, care ar putea accepta alte ajutoare de stat din partea autorităţilor române, ajutoare care să nu încalce legislaţia europeană şi cu care Comisia Europeană să fie de acord. În cazul în care CE va concluziona după anchetă că statul român a acordat ilegal ajutoare de stat de privatizare, acest lucru nu va duce la refacerea contractului. „Ajutoarele de stat nu sunt apriori interzise. Se pot da pe mai multe formule. Important este să o găseşti pe cea care convine Comisiei Europene“, a precizat sursa citată.

No comment

Conducerea Daewoo şi reprezentanţii consultantului Ford Europe în procesul de privatizare nu au dorit să comenteze declaraţiile făcute GdS. „Ford nu comentează până când Comisia Europeană nu va emite o decizie. Orice comentariu ar reprezenta doar o speculaţie“, a spus Nadia Crişan, directoarea generală a firmei de consultanţă MV Guire&Woods, consultantul Ford Europe în privatizarea Daewoo. Surse apropiate privatizării au precizat că Ford este foarte interesată să transmită cât mai rapid posibil cecul şi să înceapă treaba la Craiova. În prezent, reprezentanţii producătorului de automobile şi cei ai autorităţilor române corespondează cu CE şi răspund întrebărilor.

Interesaţi de mediu

Echipe de specialişti de la Ford şi din conducerea Daewoo Automobile România s-au aflat ieri într-o vizită la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Dolj pentru a se informa despre investiţiile de mediu pe care ar trebui să le facă Ford după preluarea Daewoo. Reprezentanţii Ford s-au interesat dacă este nevoie de investiţii separate sau dacă pot prelua proiectele Daewoo iniţiate deja în materie de protecţie a mediului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

26 COMENTARII