Peste trei mii de absolvenţi ai Facultăţii de Medicină şi Framacie din toată ţara care au promovat examenul de rezidenţiat au aşteptat astăzi mai bine de cinci ore pentru a primi repartiţia pe specializări, din cauza unor probleme tehnice.
"Repartizarea rezidenţilor pe specializări trebuia să înceapă la ora 8.30, dar pentru acest lucru trebuia să se facă o videoconferinţă cu toate centrele universitare de medicină din ţară, conexiune care nu s-a putut face din cauza centrului din Craiova", a precizat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Vlad Iliescu, citat de NewsIn.
Iliescu a explicat că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii vor verifica de ce a apărut acestă problemă tehnică în Craiova, întrucât marţi seara sistemul tehnic a fost testat. Mai mult, secretarul de stat a asigurat la ora transmiterii acestei ştiri că problema tehnică a fost remediată, iar sistemul a devenit funcţional.
Sectetarul de stat a subliniat că în urma conscursului de rezidenţiat, peste 3000 dintre candidaţi au reuşit să promoveze examenul.
Peste 4.800 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie au suţinut pe 18 noiembrie concursul de rezidenţiat pentru obţinerea unei specialităţi, dintre aceştia 4.663 candidând pentru locurile scoase în reţeaua publică de asistenţă medicală a Ministerului Sănătăţii.
Repartizarea rezidenţilor a întârziat cinci ore din cauza unei probleme tehnice la Craiova
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

