Știri de ultima orăActualitateMorţii, târâţi prin tribunale

Morţii, târâţi prin tribunale

Dascălii doljeni nu îşi găsesc liniştea nici în mormânt. Două legi contradictorii de acordare a ajutorului de înmormântare pentru urmaşii cadrelor didactice îi trimit pe aceştia prin tribunale.

După o viaţă întreagă în care au cerut guvernanţilor salarii mai mari şi au trăit în mizerie şi sărăcie, dascălii nu se pot odihni din cauza banilor nici în mormânt. În conformitate cu Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, atunci când un cadru didactic decedează, urmaşii lui primesc cinci salarii compensatorii din fondul asigurărilor sociale. În realitate însă, unităţile de învăţământ nu acordă acest drept urmaşilor dascălilor deoarece Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Dolj nu ia în considerare Legea nr. 128/1997, ci Legea nr. 19/200 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care prevede ca urmaşilor să li se acorde ca ajutor de deces un salariu mediu pe economie. „Sunt cazuri în care urmaşii profesorilor care au decedat nu şi-au primit cele cinci salarii compensatorii şi de aceea am intentat procese pentru acordarea acestor drepturi. Cu toate că instanţa a fost de partea noastră, Casa de Pensii Dolj nu recunoaşte aceste hotărâri, iar directorii Şcolilor Braloştiţa şi Bulzeşti nu pot pune în aplicare hotărârea instanţei deoarece CJP Dolj consideră că directorii încalcă legea şi sunt pasibili de amenzi“, a explicat Constantin Lungulescu, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar-Filiala „Spiru Haret“ Dolj.

 

„Dascălii nu îşi primesc drepturile nici după ce mor“

 

Conducerea CJP Dolj a declarat că nu a primit nici o hotărâre judecătorească prin care ar trebui să acorde cinci salarii ca ajutor de înmormântare urmaşilor cadrelor didactice şi propune sindicaliştilor să acorde ei celelalte patru salarii din fondurile lor.

„Noi nu avem nici o hotărâre de instanţă care să ne oblige să dăm ajutorul de deces în cuantum de cinci salarii. Cei de la sindicat ne-au cerut un răspuns oficial în legătură cu această problemă, pe care l-au şi primit. În legea lor specială se acordă ajutor de deces în cuantum a cinci salarii, dar o lege specială nu modifică o lege generală, adică Legea nr. 19/200, conform căreia fiecare urmaş primeşte un ajutor de deces în cuantum de un salariu mediu pe economie dacă dovedeşte că a suportat cheltuieli de înmormântare. Să suporte ei diferenţa de la unu la cinci salarii din fondurile lor“, a precizat Ileana Ciutan, directoarea CJP Dolj.

Urmaşii dascălilor decedaţi se confruntă de ani de zile cu această problemă apărută din cauza unor legi care, în loc să ajute oamenii, îi trimit în tribunale. „Avem câte patru-cinci cazuri pe an şi pentru asta trebuie să dăm în judecată unităţile şcolare care nu au curajul să aplice legea. Sunt unii urmaşi care renunţă, cadrele didactice fac chetă şi dascălii nu îşi primesc drepturile nici după ce mor“, a menţionat Lungulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS