Știri de ultima orăActualitateHunedoara: PD a bătut PNL cu peste 13 la sută

Hunedoara: PD a bătut PNL cu peste 13 la sută

La fel ca la nivel naţional, şi în judeţul Hunedoara, PD a reuşit să se claseze pe primul loc în preferinţele electoratului în ceea ce priveşte alegerile europene, după ce lista de candidaţi a acestei formaţiuni politice a fost votată de 38.182 de persoane, obţinând 31,30 la sută din voturi. Bâlbâielile şi numeroasele scandaluri de corupţie în care au fost implicaţi membrii acestui partid, de la nivel guvernamental până la cel local, a făcut ca fostul coleg de alianţă al Partidului Democrat, PNL să fie taxat în mod negativ şi de către hunedoreni, obţinând doar 17,69 la sută dintre voturi şi clasându-se pe locul trei în clasamentul partidelor care vor avea reprezentanţi în Parlamentul European (PE), după PSD, care a fost votat de 20,46 la sută dintre hunedoreni. Pe lângă aceste trei partide, 7,37 la sută dintre alegătorii din judeţul Hunedoara au mai pus ştampila pe candidaţii PLD, 5,03 la sută pe candidaţii PRM, 4,87 pe cei ai PC, 4,26 pe cei ai UDMR, 3, 94 pe cei ai PNG, 1,81 la sută pe cei ai PIN, 1,01 la sută pe cei ai PNŢCD, 0,52 la sută pe cei ai Partidei Romilor şi 0,71 la sută l-au votat pe candidatul independent Ladislau Tokes.
Prezenţa la vot la alegerile pentru PE în judeţul Hunedoara a fost de 30.77 la sută dintre cei 411.238 de persoane care au fost aşteptate la urne.
În ceea ce priveşte referendumul pentru votul uninominal, hunedorenii s-au remarcat prin absenteism, la secţiile de votare prezentându-se pentru a-şi exprima opţiunea pentru acest tip de scrutin, doar 27, 62 la sută dintre alegători. Dintre aceştia, 94.615, adică 84,7 la sută au votat în favoarea votului uninominal, iar 17.079 la sută, adică 15,3 la sută împotriva acestui sistem.       

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS