19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCiocniri violente lângă Paris

Ciocniri violente lângă Paris

Zeci de tineri s-au ciocnit cu forţele de ordine şi au incendiat mai multe clădiri ieri într-o suburbie a Parisului, după ce doi adolescenţi şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier în care a fost implicată şi o maşină a poliţiei. După cum informează ediţia online a cotidianului francez Le Figaro, accidentul s-a petrecut duminică în oraşul Villiers-le-Bel, situat la nord de Paris. O sursă din cadrul poliţiei a declarat că incidentul nu a avut loc în timpul unei urmăriri, ci a fost vorba de un simplu accident de circulaţie. Cei doi adolescenţi circulau cu o motocicletă furată, nu aveau echipament de protecţie şi se pare că accidentul s-a produs din cauză că aceştia au trecut printr-o intersecţie fără să dea prioritate. Ieri seara un grup de adolescenţi a organizat proteste, cerând răzbunare şi pedepsirea celor vinovaţi. În timpul conflictelor, două secţii de poliţie şi un garaj au fost incendiate, iar forţe impresionante de poliţie au fost mobilizate de la toate secţiile din Paris.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS