Producătorul de echipamente electrice Celule Electrice Băileşti şi-a majorat capitalul social cu 14,17 milioane lei, până la 24,89 milioane lei (6,93 milioane euro), prin aport în numerar şi încorporare de rezerve, informează astăzi compania.
Peste 1,53 milioane titluri, în valoare de 1,53 milioane lei, au fost acordate gratuit acţionarilor înregistraţi la data de 24 octombrie, în raportul o acţiune gratuită pentru fiecare şapte deţinute. Aportul în natură al acţionarilor a fost de 12,64 milioane lei, aceştia subscriind prin aport în numerar la valoarea nominală 39,29% (12,64 milioane acţiuni la valoarea nominală) din acţiunile emise.
În urma majorării, Celule Electrice Băileşti are un capital social de 24,894 milioane lei, divizat în 24,894 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 1 leu. Acţionarul majoritar al companiei este omul de afaceri Cătălin Chelu, care şi-a crescut participaţia de la 48,89% la 71,85%.
Majorarea de capital viza un aport în natură de 32,17 milioane lei şi încorporare de rezerve de 1,53 milioane lei.
În primele nouă luni ale acestui an, afacerile companiei s-au cifrat la 5,55 milioane lei (1,64 milioane euro), în creştere cu 51% faţă de intervalul echivalent al anului trecut, când societatea a avut o cifră de afaceri de 23,68 milioane lei. Profitul net afişat de companie în primul semestru din 2007 a fost de 1,137 milioane lei (338.800 euro), de aproape peste 7 ori mai mare decât cel afişat în aceeaşi perioadă din 2006, de 156.800 lei . La finalul lunii septembrie 2007, capitalurile proprii ale Celule Electrice se cifrau la 18,05 milioane lei, de trei ori mai mari decât nivelul acestora de la sfârşitul lui septembrie 2006.
Compania are o valoare de piaţă de 20,16 milioane lei (5,61 milioane euro), cu 19% mai mică decât capitalul social, conform ultimei cotaţii de 0,81 lei, înregistrată în cadrul şedinţei din 26 noiembrie.
Celule Electrice Băileşti şi-a majorat capitalul de 2,3 ori
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

