20.5 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVaslui: Copiii dintr-o grădiniţă au făcut toxiinfecţie alimentară după ce au consumat tort

Vaslui: Copiii dintr-o grădiniţă au făcut toxiinfecţie alimentară după ce au consumat tort

Mai mulţi copii de la o grădiniţă din Vaslui se află internaţi la secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă cu toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat tort de la o colegă care şi-a sărbătorit ziua de naştere. Potrivit declaraţiei educatoarei, copiii acuzau dureri de stomac şi unii dintre ei au vomat, motiv pentru care a fost chemată ambulanţa. Directoarea grădiniţei spune că responsabilă pentru această situaţie este asistenta medicală, care ar fi trebuit să verifice prăjitura. „Este regretabil ceea ce s-a întâmplat. Vom desfiinţa obiceiul potrivit căruia copiii aduc la grădiniţă de ziua lor dulciuri. Vina aparţine şi asistentei medicale, care avea datoria să se asigure că produsele care se vor servi nu prezintă nici un risc pentru micuţi. Ea va fi sancţionată de Consiliul de Administraţie, putându-se ajunge până la reţineri salariale”, a declarat, marţi, Rodica Novenschi, directorul şcolii de care aparţine grădiniţa nr. 19. Copiii se află acum în afara oricărui pericol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU