17.3 C
Craiova
vineri, 7 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateControl foarte strict al străinilor în aeroporturile din Japonia

Control foarte strict al străinilor în aeroporturile din Japonia

Străinii care vor să intre pe teritoriul Japoniei vor fi controlaţi foarte strict, fiind fotografiaţi şi amprentaţi, informează site-ul lefigaro.fr. Această măsură a fost luată în cadrul unui program naţional menit să sporească măsurile de siguranţă împotriva atacurilor teroriste şi intră în vigoare începând de azi. Procedura este însă aspru criticată de organizaţiile ce militează pentru drepturile omului, dar şi de oamenii de afaceri ce călătoresc frecvent în această ţară.
Japonia este cel de-al doilea stat din lume care impune astfel de modalităţi de control, urmând exemplul Statelor Unite, unde sistemul a intrat în vigoare după sângeroasele atentate de la 11 septembrie 2001. "Obiectivul acestei măsuri este acela de a împiedica astfel de acte teroriste", a explicat ministrul nipon al justiţiei, Kunio Hatoyama, care el însuşi s-a lăsat amprentat în aeroportul Narita din apropiere de Tokio şi care a ţinut să precizeze că "toate datele de identificare ale persoanelor controlate vor fi strict confidenţiale".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS