22.8 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Teodor Meleşcanu, la Bruxelles

Ministrul Teodor Meleşcanu, la Bruxelles

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, participă în zilele de 19 şi 20 noiembrie 2007, la Reuniunea Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE) în formatul miniştrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene şi la Conferinţa Europeană de Securitate, care se desfăşoară la Bruxelles.
În cadrul reuniunii vor fi abordate tematici dedicate operaţiilor din Balcanii de Vest (Bosnia-Herţegovina) şi Africa (Sudan/Darfur, Ciad/Republica Centrafricană, Congo).
Discuţiile din prima sesiune de lucru se vor focaliza asupra Capabilităţilor militare ale Uniunii Europene (capacitatea de planificare şi stadiul Catalogului Progreselor înregistrate în acest domeniu) şi asupra Agenţiei Europene de Apărare (EDA) – aspecte ale agendei actuale şi de perspectivă.
Pe timpul celei de-a doua sesiuni de lucru vor fi discutate cooperarea UE –NATO, relaţia UE – Africa pe domeniul Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA), şi vor fi abordate subiecte privind securitatea şi dezvoltarea.
În marja Reuniunii CAGRE, se va desfăşura Conferinţa Europeană de Securitate (ESC 07), unde ministrul Teodor Meleşcanu va susţine o alocuţiune cu tema “Impactul Tratatului de Reformă asupra securităţii Uniunii Europene”.
                    

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS