14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova, răvăşită de vânt

Craiova, răvăşită de vânt

Mai multe acoperişuri, panouri publicitare şi copaci au fost doborâţi de vântul puternic care a bătut ieri în Craiova. Din fericire, au fost înregistrate numai pagube materiale.

Incidente au avut loc în majoritatea cartierelor craiovene, cel mai grav fiind în 1 Mai. Acoperişul blocului I13 a fost smuls de vânt şi a avariat în cădere trei maşini şi reţeaua de alimentare cu energie electrică. În cartierul Corniţoiu, acoperişul blocului 14-16 s-a desprins, ameninţând să cadă în orice moment. Pompierii doljeni s-au deplasat la faţa locului, au închis zona şi au evacuat maşinile. Ei au mai intervenit şi în cartierul 1 Mai, în zona blocului E14, unde o salcie a căzut peste un garaj. De asemenea, în Valea Roşie, un acoperiş a fost smuls de vânt, fără a provoca pagube materiale. Pe lângă acoperişurile şi pomii doborâţi, mai multe panouri publicitare au fost luate de vânt. „Până acum avem şase acoperişuri căzute, trei maşini distruse, pomi căzuţi, iluminatul public afectat în mai multe zone şi o mulţime de panouri publicitare doborâte“, a declarat viceprimarul Gheorghe Nedelescu.

 

Acoperişuri fără autorizaţii

 

Conform reprezentanţilor Primăriei Craiova, acoperişurile smulse ieri de vânt au fost construite fără autorizaţii, executanţii fiind deja sancţionaţi. „Nici unul dintre acoperişurile căzute nu are autorizaţie. Din primele verificări am stabilit că pe unii constructori i-am sancţionat şi acum doi ani pentru lipsa autorizaţiilor“, a declarat Gheorghe Daici, şeful Serviciului Disciplina în construcţii din cadrul Primăriei Craiova.

Cum responsabilii pentru construirea acoperişurilor fără autorizaţie sancţionaţi o dată nu mai pot fi amendaţi şi a doua oară, reprezentanţii primăriei spun că o să-i trimită în faţa instanţei. Cei care au reuşit să scape neamendaţi până acum vor fi sancţionaţi.

 

Problemă veche

 

Angajaţii din cadrul Inspecţiei Judeţene în Construcţii Dolj au descoperit, în urma controalelor efectuate în cursul lunii octombrie, 422 de acoperişuri de blocuri din Craiova şi celelalte oraşe şi municipii din Dolj care au fost executate fără autorizaţie. Majoritatea acoperişurilor fără autorizaţie identificate sunt în Craiova şi au fost executate din şarpantă. Cei care le-au ridicat fără autorizaţii au avut termen până pe 15 noiembrie pentru a intra în legalitate. Pe lângă verificările ce au vizat modul în care au fost executate acoperişurile blocurilor, inspectorii au mai efectuat 676 de acţiuni de control, dintre care peste 200 ca urmare a unor sesizări şi reclamaţii primite. Au fost aplicate zece sancţiuni contravenţionale, nouă în Craiova şi una în Bechet.

 

Localităţi în întuneric

 

Vântul puternic a lăsat zeci de localităţi din Dolj în beznă. Situaţia s-a înrăutăţit odată cu trecerea timpului. Dacă în jurul prânzului 34 de localităţi nu aveau curent electric, aseară, în jurul orei 18.00, numărul lor crescuse la 67. „Opt linii au fost întrerupte total, trei parţial, iar 259 de posturi de transformare au fost afectate de vântul puternic şi de ploaie“, a declarat Iulia Borşan, responsabil comunicare în cadrul CEZ România.

Şi în Craiova, energia electrică a fost întreruptă la mai multe blocuri, dar defecţiunile au fost remediate pe parcurs, întrucât au fost afectate doar liniile de joasă tensiune. „Şase echipaje sunt pe teren, iar mâine dimineaţă (azi – n.r.) vom avea o situaţie centralizată“, a spus Iulia Borşan. Ieri, la prânz, cele mai afectate localităţi din Dolj erau Botoşeşti-Paia, Filiaşi, Argetoaia, Breasta şi Segarcea.

Cod galben

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de duminică şi până marţi vremea va fi rece în sudul, centrul şi estul ţării. Vântul va prezenta intensificări în Oltenia, având viteze de până la 60-70 km/h. În Oltenia se vor înregistra precipitaţii pe arii extinse, cantităţile de apă depăşind local 20 l/mp şi izolat 40-50 l/mp în 24 de ore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII