32.3 C
Craiova
sâmbătă, 8 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind Gruparea europeană de cooperare teritorială

Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind Gruparea europeană de cooperare teritorială

Guvernul a adoptat în şedinţa din 12 noiembrie 2007 Ordonanţa de Urgenţă privind Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială, aplicând astfel prevederile Regulamentului nr. 1082/2006 a Parlamentului European. Aceasta stabileşte cadrul legislativ comunitar necesar înfiinţării unor structuri cu personalitate juridică, denumite Grupări europene pentru cooperare teritorială (GECT), cu scopul „de a facilita şi de a promova cooperarea transfrontalieră, transnaţională şi/sau interregională, între membrii săi, exclusiv în scopul de a consolida coeziunea economică şi socială”.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor este Autoritate de Notificare privind GECT. Acest lucru înseamnă ca MDLPL, printre altele, va primi şi va analiza docuemente constitutive ale GECT şi va emite autorizaţiile de funcţionare sau deciziile de respingere a GECT din România.
Conform prevederilor Regulamentului nr. 1082 al Parlamentului European pot fi membri într-o Grupare europeană pentru cooperare teritorială: statul; autorităţile regionale; autorităţile locale; organismele de drept public; asociaţiile celor de mai sus.
GECT se constituie prin asocierea acestor entităţi din România cu structuri similare din alte state membre ale Uniunii Europene. Pot fi membri ai unei GECT şi structuri aparţinând unor state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, numai dacă legislaţia naţională a acestora prevede dreptul lor de a participa la acest tip de asocieri.
Gruparea europeană de cooperare teritorială va acţiona pentru a implementa programe sau proiecte de cooperare teritorială cofinanţate de Uniunea Europeană, în primul rând din instrumente structurale, Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune, precum şi pentru a realiza alte acţiuni specifice de cooperare teritorială cu sau fără contribuţia financiară a Uniunii Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS