Conducerea Petrolului Ploieşti a decis să îl numească în funcţia de antrenor pe olteanul Ştefan Nanu, după demiterea lui Octavian Grigore, noul tehnician conducând marţi şi primul antrenament al formaţiei ploieştene informează NewsIn.
"Vreau să fim o familie şi cine va auzi că vine Petrolul să joace cu ei, să se teamă. Suntem la zero în clasamentul adevărului, suntem o echipă tânără şi vă promit eu că o să promovăm. De aceea am şi venit aici, este singurul meu scop", a declarat Ştefan Nanu.
Ştefan Nanu s-a înţeles cu oficialii formaţiei Petrolul Ploieşti şi a semnat un contract valabil până în vară, având ca principal obiectiv promovarea în Liga I. La sfârşitul sezonului viitor, înţelegerea dintre tehnician şi conducerea clubului din Ploieşti poate fi prelungită în caz că acesta îşi va îndeplini obiectivul. Tehnicianul a condus şi primul antrenament al noii sale formaţii, şedinţă de pregătire care a vut loc marţi, de la ora 11:00.
Fotbal – Liga a II-a: Ştefan Nanu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

