Știri de ultima orăActualitatePoliţiştii au cerut în stradă reglementarea statutului lor

Poliţiştii au cerut în stradă reglementarea statutului lor

Peste 150 de poliţişti, membri ai Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, au pichetat astăzi Ministerul Internelor şi Reformei Adminsitrative (MIRA), principalele revendicări fiind reglementarea statutului poliţiştilor şi aplicarea unitară a legislaţiei din domeniu.
Preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Pro Lex, Vasila Lincu, a declarat, la miting, că deşi sindicaliştii au avut mai multe întâlniri, săptămâna trecută, cu reprezentanţii MIRA care le-au promis rezolvarea revendicărilor, poliţiştii au recurs la miting pentru "fapte şi nu promisiuni".
Sindicaliştii acuză autorităţile că nu aplică unitar legislaţia în domeniu, fiecare intrepretând "după bunul plac" actele normative care reglementează meseria de poliţist. "Vrem mai multă stabilitate în funcţia publică, vrem ca poliţiştii să nu mai poată fi mutaţi de la un post la altul fără un acord scris prealabil al acestora prin care sunt de acord cu transferul", a precizat Lincu.
Liderul sindical a mai spus că MIRA a trimis deja în teritoriu o adresă prin care cere direcţiilor generale de poliţie să aplice legea în mod unitar.
Alte revendicări ale sindicaliştilor au fost şi acordarea primelor de concediu restante din ultimii trei ani, a sporurilor de fidelitate, precum şi plata orelor suplimentare.
Deşi iniţial anunţaresă că la miting vor participa 500 de poliţişti, Lincu a explicat absenţa acestora prin presiunile pe care MIRA le-a exercitat asupra lor. "Au existat mari presiuni din partea ministerului pentru a-i descuraja pe sindicalişti să protesteze. Mai mult, unele direcţii din ţară au programat tragerea anuală tocmai astăzi (luni, n.r.) pentru ca poliţiştii să nu poată veni la protest. Cu toate acestea ne-am prezentat aici atâţia câţi am putut, pentru a demostra că suntem bine orgnizaţi şi ca să atragem atenţia", a spus liderul sindical.
La protestul poliţiştilor de luni au participat sindicalişti din mai multe judeţe, precum şi delegaţii ale poliţiştilor din Franţa Germania, Cipru, Italia, Olanda, Serbia, Bulgaria sau Malta, care fac parte din Consiliul European al Sindicatelor Poliţiştilor.
În urma protestului de astăzi, poliţiştii speră ca reprezentanţii MIRA să pună în practică promisiunile făcute la negocieri şi să-i cheme din nou la minister pentru a discuta despre reglementările statutului poliţiştilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU