17.3 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateIlie Balaci: "Întreg fotbalul românesc intră în doliu"

Ilie Balaci: „Întreg fotbalul românesc intră în doliu”

Managerul general al Universităţii Craiova, Ilie Balaci, a declarat în această dimineaţă că decesul fostului mare jucător Nicolae Dobrin, este cea mai mare pierdere a fotbalului românesc, informează NewsIn. "Nu-mi vine să cred. Cum? A murit Dobrin? E aşa de greu să vorbesc acum. Aveam 16 ani când am fost convocat la naţională pentru prima dată, iar el îmi aduc aminte că mi-a luat primul inel de aur. Eu nu aveam bani, iar el primea aur de la toată lumea fiindcă era adorat.  Întreg fotbalul românesc intră în doliu. A fost cel mai mare jucator de fotbal pe care l-a dat această ţară, iar fără el vom simţii cu toţii un mare gol", a declarat Balaci.
Apoi fosta glorie a Universităţii Craiova a continuat: "Pierderea aceasta este ceva ce nu se va remedia niciodată. Am fost contemporani cu un mare om, un mare caracter, l-am preţuit şi l-am admirat de fiecare dată. Dobrin rămâne şi în moarte un idol al fotbalului românesc, din păcate unul câte unul ne ducem toţi, Dobrin, Zoli Crişan…", a declarat Ilie Balaci.
Dobrin s-a stins din viaţă astăzi dimineaţă în jurul orei 7.20.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII