19.2 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia Europeană şi investigaţiile pentru Automobile Craiova

Comisia Europeană şi investigaţiile pentru Automobile Craiova

Comisia Europeană a deschis investigaţiile vizând privatizarea societăţilor româneşti: Automobile Craiova, Tractorul Braşov şi Petrotub Roman.
Pentru toate cele trei societăţi comerciale statul român a transmis elementele de confidenţialitate solicitate de Comisia Europeană prin deciziile de deschidere a investigaţiilor, încadrându-se în termenul stabilit de 15 zile lucrătoare de la primirea scrisorii.
În vederea formulării răspunsului complet statul român are la dispoziţie, conform procedurilor comunitare, 30 de zile de la primirea deciziei. Având în vedere faptul că răspunsurile necesită o activitate laborioasă a mai multor instituţii ale statului, pentru Tractorul şi Petrotub s-a solicitat o prelungire de 30 de zile pentru transmiterea răspunsului.
Precizăm că în cadrul investigaţiei se respectă procedurile Comisiei Europene, iar răspunsurile la elaborarea cărora participă reprezentanţii tuturor instituţiilor implicate sunt transmise prin intermediul Consiliului Concurenţei.
Comisia Europeană a transmis Guvernului României,  în data de 26.09.2007, decizia de deschidere a investigaţiei privind măsurile de sprijin financiar puse în aplicare de statul român la momentul privatizării SC Petrotub SA Roman şi decizia de deschidere a investigaţiei privind ajutorul de stat implicat în lichidarea SC Tractorul UTB SA Braşov
Decizia de deschidere a investigaţiei privind privatizarea SC Automobile Craiova SA a fost transmisă Guvernului României în data de 10.10.2007.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS