15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSubvenţia la bovine se majorează cu 250 de lei, dar micii fermieri nu primesc nimic

Subvenţia la bovine se majorează cu 250 de lei, dar micii fermieri nu primesc nimic

Sindicaliştii au acceptat astăzi propunerea Ministerului Agriculturii de majorare cu 250 de lei a subvenţiei pentru bovinele de rasă, precum şi varianta ca fermierii care deţin mai puţin de trei vaci să primească doar sprijin pentru investiţii, nu şi subvenţie.
"Am stabilit de comun acord cu reprezentanţii crescătorilor de animale ca subvenţia să crească de la 240 de lei la 490 de lei pe cap de animal, pentru fermierii care deţin mai mult de trei vaci. Această subvenţie va ajunge la fermieri până la sfârşitul anului", a declarat astăzi ministrul agriculturii Dacian Cioloş.
Acesta a precizat că pentru micii fermieri nu vor exista subvenţii, însă se va stabili un sprijin financiar pentru investiţii.
"Trebuie să găsim instrumente ca micii fermieri să se orienteze către piaţă. Vom continua discuţiile cu reprezentanţii crescătorilor de animale, pentru a stabili valoarea sprijinului financiar acordat pentru achiziţionarea de bovine sau utilaje, din 2008", a explicat Cioloş.
Preşedintele Agrostar, Ştefan Niculae, a declarat că propunerea ministerului pentru fermierii cu 1-2 vaci este bună, deoarece ei vor primi bani şi vor putea să-şi achiziţioneze bovine de rasă, obţinând astfel şi subvenţii pe cap de animal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS