Știri de ultima orăActualitateSanitas a declanşat conflictul de muncă la nivel naţional

Sanitas a declanşat conflictul de muncă la nivel naţional

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a hotărât declanşarea conflictului colectiv de muncă şi a anunţat că va refuza să prelungească sau să semneze Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară, însă va participa la negocieri pentru soluţionarea revendicărilor. Între 22 octombrie şi 9 noiembrie urmează să fie înregistrate conflictele de muncă în fiecare judeţ şi vor fi completate tabele cu membrii de sindicat care susţin revendicările Federaţiei şi vor participa la acţiunile de protest. În 12 noiembrie va fi organizată o grevă de avertisment cu întreruperea activităţii între orele 9-11. În 19 noiembrie, începând cu ora 7.00, membrii Federaţiei vor declanşa greva generală în sistemul sanitar, pe o perioadă nedeterminată. Sindicaliştii solicită, printre altele, majorarea salariilor personalului din sistemul sanitar cu 30%; acordarea primei de vacanţă; tratamente şi medicaţie gratuite şi pentru membrii de familie ai salariaţilor din sistemul sanitar; acordarea primei de stabilitate şi a sporului de prevenţie sanitară pentru întreg personalul din Autorităţile de Sănătate Publică (funcţionari publici şi personal contractual) şi acordarea sporului de prevenţie sanitară personalului salarizat de la cabinete şcolare, medicină sportivă, planning familial, unităţi medico-sociale şi centre de transfuzii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS