Știri de ultima orăActualitateReferendum pe 25 noiembrie pentru votul uninominal

Referendum pe 25 noiembrie pentru votul uninominal

Preşedintele Traian Băsescu a semnat în această seară decretul privind organizarea pe 25 noiembrie, în aceeaşi zi cu alegerile pentru Parlamentul European, a referendumului pentru introducerea votului uninominal.
Într-o declaraţie susţinută cu câteva minute în urmă în faţa presei, Traian Băsescu a explicat că a fost nevoit să recurgă la organizarea referendumului din cauza faptului că parlamentul şi partidele politice nu şi-au respectat promisiunile repetate de legiferare a acestui tip de scrutin. Din acest motiv, mai ales că până la termenul de 22 octombrie, propus celor două camere parlamentare, nu a fost adoptată legea votului uninominal, preşedintele a decis emiterea unui decret pentru organizarea referendumului.
"Două elemente sunt importante în corpul decretului. Întrebarea este făcută să fie extrem de clară şi neinterpretativă şi ea sună în felul următor: 'Sunteţi de acord ca, începând cu primele alegeri organizate pentru Parlamentul României, toţi deputaţii şi senatorii să fie aleşi în circumscripţii uninominale, pe baza unui scurutin majoritar în două tururi?'", a explicat aseară preşedintele Băsescu. Şeful statului a adăugat şi al doilea element important, referitor la data referendumului: "Data referendumului va fi data desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European în 2007". Băsescu a explicat că a recurs la această soluţie pentru că "nu se justifică cheltuirea a circa 20 de milioane de euro pentru organizarea separată a referendumului".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII