Știri de ultima orăActualitateSeverinean beat, împuşcat de oamenii legii

Severinean beat, împuşcat de oamenii legii

Un tânăr de 18 ani din Drobeta Turnu Severin a fost împuşcat azi-noapte în picior de un echipaj de poliţie, după ce a fost somat să se oprească. "Am observat un autoturism care mergea în zig-zag. Am încercat să-l opresc, dar acesta şi-a continuat deplasarea. Din cauza stări de ebrietate în care se afla şoferul a lovit maşina de o bordură. Tânărul a rupt-o la fugă şi noi am fost nevoiţi să folosim armamentul din dotare pentru a-l opri", a declarat unul dintre poliţişti care au luat parte la urmărirea şoferului. Din primele cercetări s-a stabilit că mehedinţeanul a luat maşina părinţilor, fără ştirea acestora, şi a plecat la o plimbare pe străzile oraşului. Tânărul, nu s-a oprit la somaţii, iar oamenii legii au tras două focuri, carel-au nimerit în piciorul stâng.  Tânărul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, unde medicii i-au stabilit alcolemia şi i-au acordat primele îngrijiri. Bărbatul urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale pentru extragerea cartuşelor. Pentru că  acondus fără permis de conducere şi a fugit de poliţişti tânărul poate ajunge acum la închisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS