25.6 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliţist doljean condamnat la închisoare pentru trafic de influenţă

Poliţist doljean condamnat la închisoare pentru trafic de influenţă

N. Nicolae Ion, agent de poliţie în cadrul Inspectoratul Judeţean de Poliţie de Frontieră  Dolj, afost condamnat de Tribunalul Olt la 4 ani de închisoare cu executarea pedepsei, respectiv 3 ani de închisoare cu executarea pedepsei urmare a pronunţării hotărârilor în două dosare în care acesta a fost cercetat pentru mai multe fapte de trafic de influenţă. Bărbatul este în detenţie din luna octombrie 2006 fiind reţinut şi, ulterior, arestat din faza actelor de urmărire penală.
În cursul anului 2006, agentul de poliţie N. Nicolae Ion a pretins şi primit de la 10 părţi vătămate sume cuprinse între 2.000 şi 5.000 de euro pentru a interveni pe lângă factorii de decizie din cadrul mai multor instituţii publice (poliţie, pompieri, jandarmi) sau regii autonome (Electrica, Distrigaz şi CFR) în vederea angajării acestora.
Urmare a probatoriului administrat în cauze au fost întocmite rechizitorii dispunându-se trimiterea în judecată a acestuia în stare de arest de către procurori din cadrul Tribunalului Olt.
Ulterior, au fost descoperite şi alte fapte asemănătoare pe raza de competenţă a D.G.A. – Dolj şi, urmare a cauzelor instrumentate  împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia în mai multe dosare penale, dosare care în prezent se află pe rolul instanţelor din municipiul Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS