Știri de ultima orăActualitatePakistan: 130 de morţi şi 400 de răniţi într-un atac terorist

Pakistan: 130 de morţi şi 400 de răniţi într-un atac terorist

Cel puţin 130 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 400 au fost rănite într-un dublu atentat cu maşină-capcană comis joi în Karachi, Pakistan. După cum informează Corriere della Sera, atentatul a vizat-o pe Benazir Bhutto, fostul premier care a revenit în patrie după opt ani de exil. Potrivit unor surse apropiate autorităţilor, în atac au fost utilizate o maşină-capcană şi o grenadă. Deşi deflagraţiile s-au produs în apropierea convoiului care o transporta, Benazir Bhutto a scăpat nevătămată. Acesta este cel mai sângeros atac terorist comis vreodată în Pakistan.Potrivit anchetatorilor, defragraţiile s-au produse pe ambele părţi ale străzii, exploziile fiind provocate de un kamikaze.
Atentatul nu a fost revendicat, însă nu este exclusă ipoteza conform căreia în spatele acestor explozii s-ar afla organizaţia teroristă Al-Qaeda, după ameninţările cu moartea îndreptate împotriva lui Benazir Bhutto, din cauza faptului că aceasta susţine Statele Unite în lupta împotriva terorismului islamic. Benazir Bhutto a părăsit Pakistanul în 1999, din cauza acuzaţiilor de corupţie care planau asupra sa. Dde opt ani fostul premier se afla în exil în Dubai. Pe cinci octombrie, preşedintele Pervez Musharraf a semnat un decret prin care Bhutto a fost exonerată de acuzaţiile de corupţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS