12.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateItalia: Clienţii prostituatelor românce denunţaţi pentru acte obscene

Italia: Clienţii prostituatelor românce denunţaţi pentru acte obscene

Tot mai mulţi italieni din Firenze surprinşi în compania prostituatelor sunt denunţaţi pentru acte obscene. După cum informează agenţia italiană de presă Ansa, de la începutul acestei luni, şapte bărbaţi şi trei femei au fost denunţaţi pentru acte obscene după ce au fost surprinşi întreţinând relaţii sexuale în grădini publice, sub ferestrele unor case din zona Novoli şi în grădinile unor şcoli.

În timpul unei razii, agenţii de la Poliţia Municipală au salvat o tânără de naţionalitate română, care la vederea oamenilor de ordine, le-a cerut ajutorul, declarând că a ajuns pe stradă după ce a fost bătută şi obligată de nişte conaţionali să se prostitueze. "Tânăra a fost inclusă în cadrul circuitului de protecţie administrat de Primănia oraşului", a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

În plus, zilele trecute, carabinierii au surprins un italian de 36 de ani şi o româncă de 24 de ani care întreţineau relaţii sexuale sub un pod. Deşi cei doi se aflau în autovehiculul bărbatului, ei au fost denunţaţi pentru acte obscene pentru că nu au acoperit ferestrele maşinii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS