14.2 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateConducerea Consiliul Judeţean Neamţ şi-a dat în judecată angajaţii

Conducerea Consiliul Judeţean Neamţ şi-a dat în judecată angajaţii

Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ şi-a dat în judecată proprii angajaţi pentru recuperarea sporurilor salariale de care aceştia ar fi beneficiat ilegal în perioada februarie 2006–iunie 2007. Decizia a fost luată în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi, care a hotărît sistarea alocării sporurilor salariale pentru angajaţii CJ şi a pus problema recuperării tuturor sumelor plătite în această perioadă sub titlul de sporuri, fiind vorba de peste 1,2 milioane de lei. Salariaţii instituţiei susţin că sporurile acordate în perioada februarie 2006–iunie 2007 sînt perfect legale, fiind stipulate în contractul colectiv de muncă semnat la sfîrşitul lunii ianuarie 2006. În urma negocierilor de la începutul anului trecut, s-a stabilit ca fiecare angajat al CJ să primească mai multe sporuri lunare ce însumau, în medie, 350 de lei. Curtea de Conturi nu ar fi avut nici o obiecţie împotriva acordării acestor sporuri, dacă ele ar fi fost stabilite printr-o hotărîre de Consiliu Judeţean. "Curtea de Conturi nu recunoaşte contractul colectiv de muncă în baza căruia au fost acordate aceste sporuri. Sporurile lunare au fost egale pentru fiecare angajat şi sînt perfect legale conform contractului colectiv de muncă pe care l-am semnat în februarie 2006. Oricum, dacă vor pierde procesul, toţi angajaţii au semnat un acord prin care sînt de acord cu returnarea sporurilor primite", a declarat preşedintele CJ Neamţ, Vlad Marcoci. Singurii care nu au beneficiat de aceste sporuri au fost preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai CJ, care primesc indemnizaţii şi nu pot beneficia de nici un spor, conform legii în vigoare. Dacă angajaţii CJ vor pierde procesul, fiecare va fi nevoit să returneze, în medie, 6.300 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS