Știri de ultima orăActualitateHunedoara: Lucrări nefinalizate, dar recepţionate

Hunedoara: Lucrări nefinalizate, dar recepţionate

Consiliul Judeţean Hunedoara va recepţiona, astăzi, lucrările la drumul DJ 667 A Lupeni – Straja, realizat din fonduri PHARE şi de la bugetul judeţului, cu toate că amenajările nu sunt în întregime finalizate. Valoarea lucrărilor a fost de două milioane de euro, din care circa 760.000 de euro reprezintă fonduri PHARE, iar aproximativ 1,2 milioane de euro din bugetul consiliului judeţean. Lucrarea a fost realizată de Societatea de Drumuri Judeţene, care, potrivit contractului a trebuit să asfalteze 8,3 kilometri de drum, să ridice terasamente, rigole, podeţe, ziduri de sprijin şi să facă devieri de reţele electrice. Pentru că banii alocaţi iniţial nu au ajuns pentru toate aceste lucrări, Consiliul Judeţean Hunedoara a mai aprobat, prin act adiţional, alocarea a încă 12 miliarde de lei vechi. La sfârşitul lunii septembrie, când era termenul dat de Uniunea Europeană pentru terminarea lucrărilor, o comisie numită de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara a făcut o recepţie preliminară, cu toate că proiectul nu este finalizat. Reprezentanţii consiliului judeţean susţin că recepţia era necesară pentru că altfel se pierdeau fondurile europene. Potrivit conducerii CJ Hunedoara, lucrările de modernizare ale acestui drum vor fi finalizate în cel mult 45 de zile. Prin realizarea acestui drum, se consideră că va fi dezvoltat turismul în staţiunea montană Straja.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS