Hotărârile Consiliului Local Municipal Craiova, prin care a fost modificată componenţa administraţiei de la Compania de Apă Oltenia SA, au fost contestate de directorul general al Companiei, Constantin Stamatoiu, vizat şi el de aceste decizii cu schimbarea. Judecata, care trebuia să se consume pe 11 octombrie, s-a amânat, instanţa acordându-i timp de apărare CL până pe 18 octombrie, când urmează să se pronunţe asupra cererii de suspendare a deciziilor CL. Războiul dintre Stamatoiu şi CL se poartă, indirect, şi pe alt plan. Modificările adoptate de AGA de la Compania de Apă în baza hotărârilor CL au fost şi ele contestate de directorul general, la Oficiul Registrului Comerţului (ORC), unde urma să fie înregistrate. Judecătorul delegat ORC nu a mai avut astfel competenţa de a delibera, înaintând documentaţia pentru soluţionare Tribunalului Dolj, care a şi stabilit primul termen de judecată, pe 31 octombrie 2007.
Război pe fotoliile Companiei de Apă
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei