Știri de ultima orăActualitateSibiu: Noi locuri de parcare

Sibiu: Noi locuri de parcare

Mai puţini nervi pentru conducătorii auto. şoferii pot să răsufle uşuraţi căci municiplitatea a înfiinţat noi locuri de parcare.Zona situată între Bastionul Haller şi strada Gheorghe Lazăr, din apropierea B-dului Corneliu Coposu este aproape finalizată. Deşi iniţial în această zonă nu era prevăzută amenajarea nici unui loc de parcare ci doar amenajarea spaţiului ca o platformă multifuncţională, reprezentanţii Primăriei au luat decizia să traseze şi aici noi locuri de parcare. “În acest fel, spaţiul va putea fi folosit ca loc de parcare în mod curent iar în momentul în care va fi nevoie, spaţiul va putea găzdui spectacole în aer liber de mici dimensiuni”, aexplicat ieri primarul Kluas Johannis. În partea de sus între gradene şi Zidul Cetatii, va fi amplasat un loc de joacă pentru copii care va cuprinde turnuri şi tobogane. Echipele de lucru au realizat cele două alei pietonale incluse în planul iniţial şi gradenele din piatră pe care vor fi aşezate ulterior barne de lemn, creându-se astfel noi locuri de odihnă. Începând din luna iunie a acestui an, Primăria Municipiului Sibiu a demarat o serie de lucrări în scopul reamenajării Bulevardului Corneliu Coposu. Această arteră rutieră reprezintă una dintre laturile „inelului central” al Sibiului şi de aceea s-a considerat că zona trebuie amenajată cât mai eficient. Prin planurile de reamenajare a Bulevardului Corneliu Coposu au fost create aproximativ 70 de noi locuri de parcare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS