Părinţii celor patru copii care au murit la începutul lunii august într-un incendiu izbucnit în tabăra improvizată în care locuiau, la Livorno, vor fi puşi în libertate. După cum informează qn.quotidiano.net, părinţii au ajuns la o înţelegere cu autorităţile şi au fost puşi miercuri în libertate. Taţii celor patru copii au fost puşi în libertate în cursul zilei de miercuri, în timp ce mamele, aflate în arest la domiciliu, au fost eliberate mai devreme. Sentinţa a fost schimbată la începutul săptămânii, în urma ultimului interogatoriu condus de procurorul Antonio Giaconi. Cei doi bărbaţi şi-au schimbat declaraţia anterioară în legătură cu o posibilă agresiune şi au recunoscut că incendiul s-a declanşat în urma unui incident şi nu a unei curse întinse de altcineva. Potrivit declaraţiilor acestora, incendiul s-a declanşat de la o lumânare.
Tragedia a avut loc în noaptea de 10 spre 11 august, la periferia oraşului italian Livorno. Copiii rromi dormeau într-o baracă improvizată când a izbucnit incendiul. Părinţii lor au reuşit să fugă, dar au fost arestaţi a doua zi şi acuzaţi de abandon. Micuţii aveau între 4 şi 10 ani, iar doi dintre ei erau surdomuţi. Un al cincilea copil a reuşit să se salveze. Iniţial, cei patru romi declaraseră că sunt victimele unei agresiuni, pentru că, spun ei, se temeau să nu fie acuzaţi de moartea copiilor. Din câte se pare, lumânarea ar fi căzut pe podea, probabil din cauza şoarecilor sau a altor animale prezente în baracă. În momentul declanşării incendiului, părinţii afirmă că ei se aflau pe un pod, unde se întâlneau cu un conaţional.

