Știri de ultima orăActualitateIdentităţi româneşti false cumpărate de doi moldoveni

Identităţi româneşti false cumpărate de doi moldoveni

În noaptea  de 11/12.10.ac., prin PTF Nădlac, judeţul Arad, doi cetăţeni R. Moldova, un bărbat şi o femeie, au încercat să iasă ilegal din România folosind  documente româneşti false.
– Noaptea trecută, la Punctul de Trecerea Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară o femeie, care, la controlul de frontieră, s-a legitimat cu o carte de identitate românească.
Lucrătorul nostru a avut suspiciuni în legătură cu autenticitatea documentului prezentat, drept pentru care a trecut la verificarea acestuia cu aparatura tehnică din dotare, constatând că este fals.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că femeia este din R. Moldova, se numeşte Ina C., si are 30 de ani.
Moldoveanca a declarat că şi-a procurat documentul de la un conaţional, în schimbul sumei de 500 de euro şi că intenţiona să meargă în Italia, la muncă.    
– În aceeaşi situaţie a mai fost un alt cetăţean din R. Moldova, pe nume Gheorghe M., în vârstă de 22 de ani.      
Bărbatul a fost depistat de poliţiştii de frontieră, care, în urma controlului asupra bagajelor acestuia, i-au descoperit paşaportul moldovenesc, în care avea aplicată viză română, în baza careia a intrat legal în ţara, în urmă cu o zi.
Gheorghe M. a declarat ca intenţiona să ajungă în Italia, dar, deoarece nu poseda viză, a apelat la un conaţional, care i-a  procurat documentul fals, urmând să plătească pentru acesta la ajungerea sa la destinaţie.
Cei doi moldoveni sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor vor fi prezentaţi procurorilor de pe lângă judecătoria Arad, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS